Prima pagină

2011 – Tabăra ,,Floare de colţ” Durău

Participarea într-o tabără este o experienţă pe care trebuie să o trăiască orice copil.

Descoperind natura şi valori adevărate, precum prietenia, renunţarea la propriul orgoliu pentru binele celor din jur, aflându-se într-un mediu de siguranţă şi însoţiţi de persoane instruite, copiii se descoperă pe ei înşişi şi reuşesc să facă pe parcursul taberei, lucruri pe care de obicei nu reuşesc să le împlinească acasă.

Situată la 100 km de Piatra Neamţ şi la 6 km SV de comuna Ceahlău, la o altitudine de 780-800 m la poalele faimosului masiv Ceahlau – renumit pentru legendele sale şi tradiţiile magice – staţiunea Durău se află într-o regiune montană frecventată încă din secolul al XVIII-lea. La Durău se afla o mică biserică pictată de celebrul pictor român Nicolae Tonitza. Pe unul din traseele care urcă muntele Ceahlău, copiii pot admira cascada Duruitoarea (25 m înălţime), cu un impresionant jet de apa şi zgomot asurzitor (de unde îşi trage şi numele).

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: