Iubire  imposibilă

Luceafărul de s-a îndrăgostit
Pe  acest pământ, de-o fată,
Doar Eminescu a ştiut,
Noi…nu vom şti vreodată!

Şi locul lui din cer a părăsit,
Iar îndemnat de zâna lui cea bună,
De pe Pământ frumoasă fată  a peţit,
Cu numele „Română”

Ce nuntă mare – au petrecut,
Cu chef şi voie bună;
Trei zile, Soarele n-a asfinţit
Dansând cu blânda Lună.

Şi-ai lor copii ce au urmat,
Ce-au fost, ce sunt şi o să vină,
Un singur nume ei le-au dat:
Luceafăr de română.

De-aceea, poate dumnealor,
Profesori de română,
Pe chip ei poartă frumuseţea mamei lor
Şi- n suflet de la tatăl lor, lumină!

Şi – aceste daruri le împart,
Cu multă grijă părintească,
La toţi aceia ce vorbesc,
Frumoasa limbă românească.

Prof. Nicolae Munteanu

Această prezentare necesită JavaScript.